Prietenie

prietenia nu-i un castel

ce, mostenit, il poti preface in nisip…

nu-i zestre ce ti-a fost ursita,

nici pui de caine priponit.

prietenia nu-i o joaca

ce, plictisit, o cauti cand si cand…

nu-i valul spulberat de stanca,

nici clovn privindu-te razand.

prietenia e o arma,

un scut, un palos, un atuu…

pe drumul vietii cand s-arata

ia chipul ei cu tine, tu!

prietenia e o floare,

din bulb , in radacini s-a prins…

si daca stii un vreasc a pune

va dainui ca foc nestins.

prietenia se castiga,

trage un loz! dar nu trisa…

imparte darul fara teama

cu cei ce iar te-or invata

cum sa divizi unul in doua,

cum timpul sa-l primesti in dar,

cum mâna sa le-o intinzii in anii

ce-mpovarati acum iti par.

Vroiam sa scriu la sfarsit ca dedic aceste versuri tuturor prietenilor mei. Dar gandindu-ma cum sa formulez cat mai ... "touching" mi-am amintit ceva. Eram in liceu si ascultam seara postul local de radio, emisiunile in cadrul carora se dedicau melodii. Cei care sunau pentru dedicatii foloseau in variabil formula "sa fie pentru toti prietenii care ma cunosc!". Ma amuzam teribil si ma intrebam (ironic, of course) daca oamenii aia aveau si prieteni care nu ii cunosteau.:P Dar acum ma intreb, nu cumva era o dedicatie pentru prietenii viitori?:))
Glumesc. Eu, dedic versurile de mai sus nu doar prietenilor pe care II cunosc, ci si celor din umbra, care imi sunt prieteni fara ca eu sa stiu...