Ce departe esti...

Doar un telefon mai pastreaza inca
Litere si carti, renuntari si munca
Numai strigat sunt peste care cresti
Ce departe esti si cat imi lipsesti!

Nu ma mai intreb, nu mai vreau raspunsuri
Pentru adevar nu mai fac recursuri
Toate cate-au fost azi devin povesti
Ce departe esti si cat imi lipsesti!

Au ramas pe-un raft prietenii si carte
Tot ce imparteam nu se mai imparte
Daca eu renunt tu sa nu gresesti
Ce departe esti si cat imi lipsesti!

Te astept din nou, zid fara fereastra
Sa barfim strain prietenia noastra
Eu sa te urasc, tu sa ma detesti
Ce departe esti si cat imi lipsesti.


Mi-am permis sa modific un pic melodia Tatianei Stepa, ca sa se potriveasca cu "evenimentele" din viata mea. Nimic nu ilustreaza mai bine starea mea de spirit... De ce ne e intotdeuan mai usor sa folosim aluzii ca sa "reach out to someone"? De ce e mai usor scrisul decat vorbitul fata in fata? Inca mai caut raspunsul...